Anul 2008 a fost unul de coșmar pentru Drogba. După ce a ratat atât titlul cât și Liga Campionilor cu Chelsea, în această din urmă competiție fiind chiar eliminat în finala de la Moscova, vârful ivorian s-a văzut nevoit să suporte moarte bunicii sale.
Relația dintre cei doi era atât de puternică, încât atacantul s-a gândit chiar să renunțe la fotbal din cauza depresiei suferite. La toate aceste evenimente nedorite, s-a adăugat accidentarea suferită la genunchi, care l-a ținut departe de terenul de joc mai multe luni.
"Am fost foarte apropiat de ea și am suferit enorm. Am avut sentimentul că toate amintirile mele din copilărie s-au dus odată cu ea. Pentru câteva săptămâni, capul nu mi-a mai stat la fotbal. Nu voiam să aud despre obiective sau despre ambiții, mă simțeam scos din joc. Pentru prima dată, îmi pierdusem pasiunea pentru fotbal. Nu voiam să lupt. Toată vara m-am simțit rău, chiar mă gândeam să mă las de fotbal. M-am simțit singur la începutul lunii iulie. Toată lumea era obsedată să își câștige locul de titular, iar eu stăteam în sala de fitness singur cu aparatele. Nici măcar nu aveam cu cine să vorbesc", a spus atacantul în presa din Anglia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER